Fosta perla a litoralului a fost cumparata de cel mai mare investitor in turismul de la mare

Lanțul Phoenicia, deținut de Mohammad Murad, cel mai mare investitor în turismul de pe litoral, a cumpărat astăzi de la Josef Goschy fosta “perlă a litoralului”, complexul Amfiteatru-Panoramic-Belvedere din stațiunea Olimp. Valoarea tranzacției a fost de aproximativ 10 milioane de euro, iar Murad spune că va mai investi alte 15 milioane de euro pentru a-i reda complexului din Olimp gloria de odinioară.

Tranzacția, cea mai mare din turism din acest an, a fost confirmată atât de Mohammad Murad, cât și de Josef Goschy.

“Phoenicia are un plan de investiții pentru acest complex astfel încât să redevină la gloria de altădată și să fie, din nou, perla coroanei litoralului românesc. Este un proiect ambițios, iar Phoenicia a dat dovadă, după ce a construit la Năvodari, că este singura companie românească de industrie hotelieră care este în stare să facă acest lucru”, a declarat Mohammad Murad.

El a adăugat că va investi în complex cel puțin 15 milioane de euro și că intenționează să-l redeschidă la 1 iunie 2018. Finanțarea investiției va fi efectuată printr-o sucursală din România a unei bănci americane, iar achiziția s-a făcut cu ajutorul Băncii Transilvania.

“Suntem foarte interesați să vedem dacă autoritățile locale vin în sprijinul anumitor investiții speciale de care are nevoie România astăzi”, a mai spus omul de afaceri.

La 1 iunie, după renovare, complexul, care are acum doar o stea, va fi reclasificat la patru stele. Cu hotelul Majestic, pe care Murad îl deține în Olimp, și cu noua achiziție, omul de afaceri va pune bazele unui complex cu 2.500 de locuri de cazare.

Murad crede că și după atâția ani, brandul complexului din Olimp este încă puternic, motiv pentru care îl va păstra, iar la deschidere se va numi Amfiteatru-Panoramic-Belvedere by Phoenicia. Mohammad Murad este unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din România și deține, pe lângă lanțul hotelier Phoenicia, și lanțul de restaurante Spring Time și fabrica de conserve Mandy.

Murad are la mare 3.500 de locuri de cazare în mai multe hoteluri în Năvodari, Mamaia, Jupiter, Olimp și Neptun. Omul de afaceri a construit în ultimii 10 ani mai mult 2.000 de locuințe în blocuri și vile în București și Constanța.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*