Restaurantul lui Mircea Dinescu din Centrul Vechi, Lacrimi și Sfinți, este mai căutat de străini decât de români, interesați de mâncarea tradițională autohtonă. Mâncarea preferată a străinilor sunt sarmalele de gâscă, pregătite după o rețetă veche, care îi plăcea și lui Mihail Sadoveanu.

Mai mult de 70% dintre clienții cârciumei lui Mircea Dinescu au fost anul trecut străini, iar poetul spune că în topul preferințelor acestora s-au aflat sarmalele de gâscă fierte în vin. “Sarmale se fac peste tot, dar materia primă e cea mai importantă. În general, pentru ca restaurantele să câștige mai mult, merg pe cele mai ieftine lucruri – iau carne tocată înghețată, bagă varză murată și orez și cred că au făcut sarmale”, a explicat Dinescu.

Sarmalele făcute la el conțin în proporții egale carne de porc de țară, vițel și gâscă, toate de țară. În plus, ele sunt fierte în vin alb. E drept că prețul unei porții de sarmale de 550 de grame ajunge la 44 de lei în meniul “Lacrimi și Sfinți”, pe când la City Grill, de exemplu, o porție de 700 de grame costă 27 de lei. La Caru’ cu Bere, sărmăluțele de gâscă în foi de viță (450 de grame) ajung la 44,5 lei.

Dinescu spune că în bucătăria sa de la Cetate sunt făcute în fiecare săptămână mai mult de 1.000 de sarmale, pe care le aduce la București. “Am zece fete la bucătărie acolo… Aducem la București în jur de 50.000 de sarmale pe an, dintre care mai mult de 40.000 sunt mâncate de către străini”, a afirmat acesta.

Chiar dacă sunt vândute și promovate ca produs tradițional românesc, Dinescu recunoaște că sarmalele nu sunt o invenție românească; invenția autohtonă o reprezintă doar ingredientele – o rețetă veche pe care o prefera și Sadoveanu.

După sarmale, cele mai căutate mâncăruri la restaurtantul Lacrimi și Sfinți sunt afumăturile, produse și ele la Cetate. “Slănina afumată o fac după rețete vechi. Am niște cărți de bucate, unele scrise chiar în alfabetul chirilic. Am tot tras cu urechea pe la bătrâni sau pe la cucoane d-astea și am găsit o modalitate… Combinația asta de mezeluri în care eu folosesc și vițel foarte mult, ceea ce nu prea se folosește în România. În lebăr pun ficat de vițel, nu de porc, pentru că e mult mai bun”, povestește poetul.

Dinescu adaugă că nu folosește deloc carne de crescătorie, ci doar de țară. Orice copil, crede el, își dă seama de diferență. O singură dată n-a putut să vină mașina cu carne de găină și curcă și a fost nevoit să ia din piață niște aripi de curcan, cu oase, pentru ciorba de potroace. “A venit fiul meu, Andrei, și m-a întrebat: <<Tată, ce e asta?>> A mirosit imediat, pentru că nu poți să păcălești”.

La clienții români, în topul preferințelor sunt cârnăciorii, afumăturile și zacusca de vinete.

Dinescu spune că, deși are emisiune de gastronomie și s-ar fi așteptat ca în restaurant să predomine clienții români, totuși străinii sunt majoritari. Cei care sunt mulțumiți promovează restaurantul pe facebook, iar poetul a constatat pe pielea lui, sau mai exact pe sarmalele lui, că, atunci când este vorba de mâncare. like-ul bate telecomanda.