Mohammad Murad: Romania are cele mai frumoase si curate hoteluri, nu pentru ca suntem foarte buni, ci pentru ca sunt goale

Cu peste 2 miliarde de euro investite în industria hotelieră, România are cele mai frumoase și mai curate hoteluri, și asta se întâmplă nu pentru că românii se pricep la acest domeniu, ci pentru că hotelurile stau goale, a declarat joi unul dintre cei mai mari hotelieri din România și președinte al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, la deschiderea Târgului de Turism care se desfășoară în perioada 17-20 noiembrie la complexul Romexpo din București.

Murad a spus că România stă bine la capitolul hoteluri, cu peste 2 miliarde de euro investiții în această industrie. El s-a plâns însă de gradul mic de ocupare al multora dintre ele și pune acest lucru pe seama bugetului mic de promovare al României.

“Nu e normal să avem cele mai frumoase și mai curate hoteluri, nu pentru că suntem foarte buni la ce facem, ci pentru că nu sunt ocupate”, a adăugat el. Omul de afaceri a precizat că gradul de ocupare al structurilor de cazare la nivel de țară este undeva, la 27-30%. Murad crede că în România sunt foarte multe hoteluri și cluburi care concurează hoteluri din Bulgaria și Turcia. “Noi nu cerem autostrăzi, cerem înțelegere”, a mai spus Murad.

Romexpo găzduiește între 17 și 20 noiembrie ediția de toamnă a Târgului de Turism al României. Târgul reunește cele mai mari companii din domeniu care își prezintă ofertele speciale pentru pasionații de turism cultural, turism de tratament, rural sau de business, dar și pentru cei care îndrăgesc croazierele, destinațiile exotice și turismul de aventură.

Ediția de toamnă a Târgului de Turism vine și în întâmpinarea celor care deja se gândesc la sezonul estival, companiile expozante prezentând și pachete turistice pentru litoralul românesc, grecesc sau bulgăresc pentru vara anului 2017, oferte pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale, dar și reduceri pentru destinații exotice din ce în ce mai vizitate de români precum Republica Dominicană, Maldive, Thailanda, Bali, Seychelles, Zanzibar, Canare sau Mallorca.

Peste 230 de agenții de turism și tour-operatorii din România, Austria, Bulgaria, Germania, Grecia, India, Iordania, Israel, Italia, Macedonia, Marea Britanie, Palestina, Republica Dominicană și Ungaria vor avea standuri la târg.

Vor fi prezente și Consiliile Județene din Arad, Arges, Bacău, Brăila, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Neamț, dar și reprezentanți ai orașelor București, Piatra Neamt, Sibiu, Panciu, Sighișoara, Făgăraș, Caracal, Horezu, Techirghiol, Târgoviște, Iași, Băile Olănești Molivisu și Zalău.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.