Castelul nobiliar Salbek, cumparat de o companie engleza, ar urma sa devina hotel de lux

Castelul nobiliar Salbek, din comuna arădeană Petriș, care a fost cumpărat recent de o companie din Londra , ar urma să fie restaurat cu fonduri europene pentru a fi transformat în hotel și sediu de fundație, conform autorităților locale.

Noii proprietari ar lucra la proiect cu specialiști care au participat la restaurarea unor imobile din satul transilvănean Viscri, unde Prințul Charles vine în vacanțe. Primărița din comună compară clădirea cu reședința președintelui SUA, Casa Albă, și a postat pe Facebook imagini cu ambele imobile pentru a putea fi observate asemănările.

Locuitorii comunei arădene Petriș își fac speranțe mari privind transfomarea zonei într-o atracție turistică internațională, după ce Castelul nobiliar Salbek, o proprietate cunoscută din zonă, a fost achiziționat recent pentru o sumă de aproape 700.000 de euro în cadrul unei licitații organizate de Casa Artmark, scrie News.ro.

Noul proprietar este compania londoneză OMC Investments Ltd, iar imobilul va fi administrat de Fundația Botnar.

Castelul, aflat la 19 kilometri față de Castelul Regal Săvârșin și la 106 kilometri față de Arad, a fost construit între anii 1800 și 1850 și este clasat monument istoric de valoare națională și universală, clasa A. Are 24 de camere și mai multe construcții anexe. Suprafața terenului este de 16,73 hectare, iar cea construită de 983 metri pătrați, cu o amprentă la sol de 450 metri pătrați.

Potrivit Artmark, lucrările la castel au fost finalizate după 1811, atunci când a fost supraetajat de către Von Matei Salbek. Noul aspect este diferit față de cel vechi, care era sub formă de cetate. Construcția este din cărămidă arsă, cu planșee drepte având pardoseli din parchet în formă romboidală, dușumele de scândură și ciment.

Parcul din jurul castelului, în suprafață de 16,7 hectare, are numeroși arbori, printre care și câțiva stejari seculari.

Reședința nobiliară a rămas în proprietatea familiei Salbek până la instaurarea comunismului, ulterior fiind confiscată de către stat. A fost amenajată pentru o școală specială, iar apoi a fost folosită drept azil pentru bolnavi psihic.

Foștii proprietarii au revendicat imobilul și l-au câștigat în 2009, de când a rămas nefolosit.

Primarul comunei Petriș, Irina Onescu, a declarat, vineri, pentru News.ro, că după recenta tranzacție, reprezentanții proprietarilor au venit cu arhitecți și specialiști în restaurări, anunțând că vor să reabiliteze imobilul.

”Am avut discuții cu delegația prezentă la Petriș. Din echipă au făcut parte specialiști care au lucrat la restaurarea unor imobile din satul Viscri. Au spus că în primăvară vor începe să restaureze parcul din jurul castelului, iar pentru imobil vor accesa fonduri europene, având în vedere că este monument istoric”, a declarat primarul.

Irina Onescu spune că noii proprietari au în vedere să pună în valoare zona, iar castelul să devină o atracție turistică internațională.

Primărița compară clădirea cu reședința președintelui SUA, Casa Albă, și a postat pe Facebook imagini cu ambele imobile pentru a putea fi observate asemănările.

”Este o clădire cu valoare arhitecturală mare și cu potențial uriaș de atragere a turiștilor. Seamănă izbitor cu Casa Albă”, a spus primarul.

Conform sursei citate, delegația prezentă recent la Petriș a anunțat că imobilul va fi transformat într-un hotel de lux și va servi, de asemenea, drept sediu pentru Fundația Botnar. Anexele ar urma să fie amenajate pentru activități culturale, cum ar fi ateliere de artizanat și meșteșuguri.

Speranțele administrației locale sunt că Petriș va deveni un sat vizitat de străini, la fel cum este satul brașovean Viscri, devenit cunoscut după ce s-a aflat că Prințul Charles deține aici o proprietate și vine uneori în vacanțe.

De asemenea, primarul crede că vor fi create câteva zeci de locuri de muncă, atât în timpul lucrărilor, cât și din momentul începerii activităților.

”Reprezentanții fundației ne-au transmis că vor să se implice foarte mult în viața comunității. Cred că Petriș va deveni un reper al zonei, având în vedere succesul pe care l-a cunoscut satul Viscri. Oamenii de acolo au ajuns să trăiască din turism, ceea ce s-ar putea face și aici. Administrația locală va sprijini acest proiect cu tot ce se poate, iar sătenii vor fi încurajați să investească în proprietațile lor”, a spus Irina Onescu.

Tranzacția prin care Castelul Salbek a intrat în proprietatea englezilor a fost finalizată printr-un concurs de oferte, cu un preț aproape dublu față de cel de pornire.

”A fost un concurs de oferte și cel care a oferit mai mult nu a dorit ca prețul să fie făcut public. Pe site-ul Artmark Historical Estate castelul a avut un preț de pornire de 350.000 de euro și s-a vândut cu aproape dublul acestuia”, a declarat un reprezentant Artmark pentru News.ro.

Firma Hammond, Minciu & Associates a fost cea care a lucrat îndeaproape cu consilierii internaționali ai OMC Investments Ltd. din Londra pentru a finaliza tranzacția.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*