Primavara, cel mai indicat anotimp pentru o vizita in Delta Dunarii

I-ai auzit pe multi din cei intorsi dintr-o excursie in Delta Dunarii povestind cu entuziasm despre toate minunatiile pe care le-au vazut si le-au trait acolo. Poate ca stii deja ca delta este un tinut de basm, plin de farmec in orice anotimp, dar poate ar trebui sa-ti spunem ca cel mai indicat anotimp pentru o vizita in Delta Dunarii este primavara. De ce? Iata cateva argumente:

Primavara si in special perioada aprilie-mai este cea mai spectaculoasa din an, pentru ca este perioada in care toti copacii si toti arbustii revin la viata. In aprilie vei putea admira spectacolul oferit de zalogii si irisii de balta care infloresc atunci. Vei asista la aparitia primelor plante acvatice – natura se transforma treptat. In mai, totul se inverzeste; creste stuful si papura, apar nuferii, iar malurile se umplu de flori de primavara.

Se poate auzi din nou zgomotul pasarilor care se intorc de la Mediterana (starcii), din zonele africane (berzele si vantureii de seara) sau Etiopia (pelicanii). Cautatorii de pasari se vor simti ca-n Rai, daca vor alege sa viziteze Delta Dunarii in aceasta perioada. Pe de alta parte, gasca cu gat rosu, garlita mare, ratele nordice si alte specii de pasari se duc spre zonele lor de cuibarit, din nord, dupa ce au iernat in delta.

Apoi, primavara este perioada imperecherii, un minunat prilej pentru turisti de a fi martori ai unor ritualuri frumoase de imperechere; cele mai spectaculoase ritualuri (cu cantece si dansuri de imperechere) sunt cele ale cormoranilor, pelicanilor si starcilor. Delta este recunoscuta pentru numarul mare de pelicani comuni care salasluiesc in aceasta zona a Europei – aproape 95%; celorlalti le place sa se cuibareasca in Rusia, Turcia si Grecia.

Un alt motiv pentru care merita sa vizitezi Delta Dunarii primavara este legat de penajul pasarilor – specialistii spun ca in aceasta perioada, pasarile (masculii) au cel mai spectaculos penaj. Si nu mai putin de 2000 de specii de pasari migreaza in delta primavara, asa ca ai ce fotografia! Partea frumoasa este ca fiecare zi ti se va parea diferita de cea anterioara, datorita migratiei pasarilor. In fiecare zi vei vedea pasari noi.

Mai mult, daca ajungi primavara in Delta, vei avea ocazia sa te plimbi pe absolut toate canalele, pentru ca in aceasta perioada, delta este inundata de apele Dunarii, care ajunge la un debit de 16.000 de metri cubi pe secunda. Astfel, in lunile aprilie-mai dispar malurile, iar delta se transforma intr-o mare de apa, in care vezi – din loc in loc – mici insule cu sate. Spectacolul este completat de pestii uriasi care intra in zonele de apa mica, ca sa-si depuna icrele, si de padurile inundate care freamata de viata. In schimb, pe perioada verii, cand apele se retrag, multi turisti sunt nevoiti sa renunte la vizitarea unor trasee, devenite impracticabile.

Primavara este cel mai bun anotimp pentru vizitarea padurii Letea: stejarii si plantele sunt verzi, apar primele flori de primavara si o multime de orhidee viu colorate.

Medicina a avansat si, spre deosebire de alti ani, acum exista foarte multe solutii si creme impotriva tantarilor care pot fi uneori atat de enervanti, incat o excursie de vis in Delta Dunarii se poate transforma imediat intr-un cosmar. Ei bine, daca vizitezi delta in timpul primaverii, scapi si de aceasta corvoada. Tantarii si celelalte ”lighioane” enervante nu se trezesc la viata atat de devreme.

Delta este atat de linistita primavara! Poti sa te plimbi linistit cu o barca pe canal, prin aburii diminetii – niciun pescar nu te va deranja, cata vreme nu te afli in plin sezon de pescuit. Ai grija totusi: chiar daca prognoza meteo auzita la radio iti indica o vreme frumoasa, calduroasa, cu temperaturi potrivite, diminetile de primavara sunt destul de reci in delta. Ar fi bine sa nu uiti sa-ti iei haine calduroase si impermeabile.

Daca doresti sa-ti petreci sarbatorile pascale in stil pescaresc, fara pic de miel pe masa, este bine sa stii ca un pachet turistic de patru zile (trei nopti) petrecute in Delta Dunarii in aceasta perioada porneste de la cateva sute de lei/persoana, in regim complet. Te vei bucura de doua zile de excursii cu barca – una pe lacurile din satul Mila 23 si alta la Manastirea Sf. Atanasie, ocazie cu care vei descoperi ce traditii au lipovenii. Asa ca daca vrei un Paste in care sa mananci bors de peste, drob de peste, friptura de peste si multe legume de sezon.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*