Wizz Air a transportat in primul trimestru 1,45 milioane de pasageri in Romania, in crestere cu 34%

Wizz Air, cel mai mare operator aerian de pe plan local, a înregistrat în primul trimestru 1,45 milioane de pasageri în România, în creştere cu 34% faţă de perioada similară a anului trecut.

Cu această cifră, Wizz Air îşi consolidează poziţia de lider pe piaţa locală, conform informaţiilor furnizate de companie. În acelaşi timp, factorul de încărcare de-a lungul întregii reţele Wizz a crescut cu mai mult de 7,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 85,4% la 92,8% (în 2017).

Wizz Air este o companie aeriană maghiară , deţinută de Wizz Air Holdings Plc (sediul in Insula Jersey ) şi axată pe zboruri în Europa. Bazele sale principale sunt Aeroportul Internaţional Ferihegy din Budapesta şi Aeroportul Internaţional Katowice cu hub-uri în Aeroportul Lech Wałęsa din Gdańsk, Aeroportul Frederic Chopin din Varşovia şi Aeroportul Sofia.

Are baze operaţionale în România, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti, pe Aeroportul Internaţional Cluj, pe Aeroportul Internaţional Iaşi, pe Aeroportul Internaţional Timişoara, Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava şi pe Aeroportul Internaţional Târgu Mureş.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*