Istoria unei aventuri: Transylvania Horse Show, cel mai important concurs hipic din România

Mihnea Vîrgolici este un visător! Încă din adolescenţă visa la „cai verzi pe pereţi”… la vârsta la care alţi băieţi îşi doresc „cai putere”, Mihnea a primit cadou un cal, Maur, care a ajuns mai târziu să doarmă în bucătărie! Îşi mai dorea un club de echitaţie, dar era destul de dificil să îşi realizeze acest vis în inima Bucureştiului. Nici el, nici caii nu erau fericiţi în Capitală. După un an de căutări a ajuns în inima Transilvaniei, mai exact în satul Prod, unde, pe alocuri, nici semnal la telefonul mobil nu este! I-a luat 10 ani de muncă, în care a fost pe rând, jocheu, instructor, grăjdar, pentru a-şi ridica propriul centru de călărie. Acum, Mihnea este vizitat anual de sute de turişti străini care vin „back to the dreamland” chiar şi din Canada. Prod este şi locul în care, în ultimii şase ani, se desfăşoară comeptiţia ecvestră Transylvania Horse Show, unul dintre cele mai importante concursuri hipice internaţionale din România, la care participă zeci de studenţi străini şi oficiali ai lumii ecvestre. Anul acesta evenimentul a avut loc între 10 şi 12 iunie.

Mihnea, ai ajuns într-un sat uitat de Dumnezeu. Cum te-au privit oamenii din Prod prima oară când le-ai zis că vrei să faci un centru de echitaţie in zonă?

Toată lumea din sat a fost convinsă la început că este o problemă cu mine: fie că este o afacere necurată, fie că sunt un terorist din Kosovo care voia să se ascundă! În anul în care m-am dus la Primărie şi le-am spus că vreau să organizez un concurs hipic internaţional în Prod s-au uitat la mine ca la un ciudat. Desigur, acum toată comunitatea locală este încântată. Pe mine mă supără atitudinea de autocompătimire: la noi nu se poate, nu avem nicio şansă… numai într-o sută de ani! Nu există aşa ceva!

Ce resurse ai avut la început?

Nu prea multe! Am participat la primul concurs hipic în 1998. Primisem o rablă de maşină cadou de la părinţii mei, pe care am vândut-o ca să am bani să plec în Irlanda. Cînd am cumpărat ferma de la Prod (un fost IAS, lăsat în paragină) eu eram lefter, iar 98 % din clădire era degradată. M-am mutat aici şi mi-am propus să fac un centru de călărie, în condiţiile în care, pe atunci, erau doar două maşini în sat. Toată lumea mergea cu căruţa. Prima iarnă, pe care am facut-o aici a fost cu zăpada în casă, eu mergând pe bicicletă ca să îmi cumpăr mâncare din sat, vânzând lucruri din fermă şi gândindu-mă cum mi-am distrus viaţa la 27 de ani!

Ţi-a luat zece ani ca să pui pe picioare ferma şi Transylvania Horse Show…

Da, primul concurs internaţional universitar pe care l-am organizat a fost în 1999, în Otopeni, unde părinţii aveau o casă. A fost făcut cu sprijinul şi cu entuziasmul, pe care îl pot genera nişte studenţi curajoşi. Am construit un adăpost temporar pentru cai şi a venit o furtună în timpul concursului, care ne-a zburat tot: a plouat în calculatoare… a fost o experienţă năucitoare! În 2001, fratele meu, Vadim Vîrgolici care a fost iniţiatorul acestui proiect s-a retras din această poveste. Mie mi-a placut ideea şi am continuat. În prezent, organizez două competiţii ecvestre de anvergură: Transylvania Horse Show, care patru ani la rând a fost desemnat cel mai popular eveniment hipic universitar din lume si Karpatia Horse Show care se desfăşoară pe domeniul Cantacuzino din Floreşti care anul trecut a fost etapă calificativă pentru Olimpiada de la Rio 2016, iar anul acesta va include un campionat balcanic la atelaje, deci are datele necesare pentru a fi un eveniment ecvestru de top.

De ce vin atât de mulţi studenţi într-un sat de care nu au auzit?

În primul rând, zona este foarte frumoasă, în al doilea rând, atmosfera este una specială, relaxată, pe care nu o întâlneşti la alte concursuri de gen. Anul acesta am avut o concurentă care a venit chiar din Noua Zeelandă care a auzit Tranylvania Horse Show. A călătorit 11 ore cu avionul până în Coreea, apoi alte 11 ore până la Londra, 3 ore până la Bucureşti şi încă cinci cu trenul până la Sighişoara. De aici a plecat la Londra, la Royal Ascot. Ca să vă daţi seama de anvergura evenimentului, au mai venit studenţi din Marea Britanie, Germania, Irlanda, Belgia, Elveţia, Finlanda, Austria, Suedia, Olanda, Spania, Norvegia care la final au cântat în cor „one more year”  şi au dansat Pinguinul! De trei ani vine şi Dr. Ed Holloway, unul dintre cei mai importanţi comentatori internaţionali. Medicul oficial al concursului este din Olanda, iar Preşedintele Arbitrajului, Michel Van Gerwen este din Belgia.

Românii de ce ar trebui să vină la astfel de competiţii ecvestre?

Călăria este un sport nobil, regal, dar care nu poate exista şi nu se poate dezvolta fără competiţii ecvestre la care să vină publicul. În momentul în care ai mii de oameni în tribune, înseamnă că este un eveniment care nu va fi ignorat de nimeni, nici de presă, nici de bloggeri, nici de celebrităţi şi mai ales de sponsori. Anul acesta am încercat să combinăm probele de obstacole cu un show de acrobaţii ecvestre (în care au participat chiar tineri din sat antrenaţi de mici la Cross Country Farm), un spectacol de dresaj cu şase cai fresieni şi un moment muzical cu bătut în toacă şi doine care au creat acel sentiment autentic românesc.

Ce ne poţi spune despre proba de cross-country?

Călăreţii şi caii trebuie să sară peste obstacole din natură: buşteni, iazuri, buşteni, garduri, şanţuri. Eu sunt un pionier şi un încăpăţânat. Am avut ambiţia de a continua această probă a concursului (cu un parcurs de 3.600 metri, zeci de obstacole din metri cubi de materiale cărate cu utilaje), chiar şi pentru câţiva călăreţi, majoritatea din România pentru a crea o pepinieră de viitori participanţi. Dacă în Irlanda sunt mii de practicanţi de cross-country, în România sunt vreo 10. E o probă cu un grad foarte ridicat de risc, dar foarte spectaculoasă. Echitaţia are însă nevoie de multe condimente!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*