Lucia Morariu, Eximtur Cluj: Venus, staţiunea din sudul litoralului cu cea mai mare creştere a cererii pentru vacanţe

Investiţiile în staţiunea din sudul litoralului încep să se vadă, iar Venus a devenit principala alegere a familiilor cu copii.

Cererea pentru vacanţe pe litoralul românesc a crescut cu 20%, Venus fiind staţiunea din sudul litoralului cu cea mai mare căutare, în contextul investiţiilor făcute în modernizarea hotelurilor, potrivit Luciei Morariu, proprietara agenţiei de turism Eximtur, una din cele mai mari companii de pe piaţa de profil, care vinde pachete pe destinaţii interne.

„Şi în acest an cererea pentru pachetele pe litoralul românesc este mai mare, Mamaia se vinde prima, însă Venus a devenit staţiunea din sudul litoralului cu cea mai mare creştere a cererii, ca efect al investiţiilor care s-au făcut în hotelurile din această staţiune“, a spus Lucia Morariu. Cei care aleg staţiunea Venus sunt în special familiile cu copii.

Staţiunea Venus are cea mai lată plajă (300 de metri lăţime) de pe litoralul românesc. În sudul litoralului, majoritatea hotelurilor care funcţionează în prezent au fost construite înainte de ’90, cumpărate de oameni de afaceri şi renovate ulterior.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*