Daca Guvernul introduce tichetele de vacanta pentru bugetari, numarul turistilor poate creste cu 12-13%

Dacă angajații din sistemul public ar beneficia din acest an de tichete de vacanță, numărul turiștilor ar putea crește cu 12-13%, ritm superior celui înregistrat în ultimii ani, de 7-10% a declarat pentru News.ro președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad.

Creșterea s-ar datora bugetarilor care, potrivit proiectului guvernamental, vor fi obligați să își petreacă vacanța în România.

”De vreo patru ani de zile avem creștere continuă între 7 și 10%. Și în acest an, dacă se introduc voucherele de vacanță (pentru bugetari, n.r.), sunt convins, va fi un lucru foarte important, va fi o creștere foarte mare, putem depăși 12-13%”, a spus Murad, pentru News.ro.

Ultimele date oficiale arată că, anul trecut, numărul de turiști străini în România a crescut cu 10,6% față de anul precedent, până la 2,47 milioane, număr-record al ultimelor decenii, în condițiile în care a crescut atracția țării pentru turiștii din Europa, Asia și America de Nord.

În ultimii anii, numărul turiștilor străini în România a crescut rapid, la 1,71 milioane în 2013, 1,91 milioane în 2014 și 2,23 milioane în 2015, arată datele Institutului Național de Statistică. În total, în 2016, numărul de turiști în România – români și străini – a crescut cu 10,4% față de 2015, până la 10,92 milioane.

Președintele FPTR susține că soluția pentru accelerarea creșterii turismului românesc este o promovare mai agresivă și crede că România poate prelua o parte din turiștii pe care Turcia i-a pierdut din cauza evenimentelor din ultimul an.

”Parțial, da. La noi sezonul este mai scurt. Se caută destinații noi, una din ele suntem noi”, a spus Murad.

Ministrul Turismului, Mircea Dobre, a declarat în ianuarie că angajații din sistemul public vor primi un tichet electronic de vacanță cel târziu la 1 iulie. Tichetul de vacanță ar putea fi folosit oriunde în țară și oricând, până la sfârșitul anului.

”Dorim să luăm această măsură în prima jumătate a anului 2017”, a spus Dobre.

Programul de guvernare al PSD prevedea ca toți bugetarii “vor beneficia anual, începând cu primul semestru din 2017, de un tichet de vacanță egal cu valoarea salariului minim brut din acel an”, care va putea fi utilizat doar în România.

La finele anului trecut, liderul PSD, Liviu Dragnea, anunța că Guvernul va acorda un tichet de vacanță în cuantum de 1.450 de lei pentru fiecare bugetar. La acel moment, el estima că tichetul va fi introdus din luna martie.

În prezent, doar angajații din sectorul privat pot beneficia de tichete de vacanță, care pot fi folosite numai pentru călătoriile în țară.

Potrivit legii, se pot acorda tichete de vacanță cu o valoare maximă a șase salarii de bază minime brute pe țară. Voucherele sunt suportate integral de angajator, iar sumele sunt deductibile la calculul impozitului pe profit.

Circa 1,2 milioane de posturi erau ocupate în instituțiile și autoritățile publice la sfârșitul anului 2016, potrivit datelor Ministerului Finanțelor.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*