Marriott Internațional a finalizat preluarea Starwood Hotels & Resorts Worldwide, pentru care a plătit peste 13 miliarde de dolari, a anunțat vineri operatorul hotelier, care estimează că integrarea operațiunilor Starwood va genera economii anuale de 250 milioane de dolari.
Lanțul hotelier creat în urma achiziției Starwood este cel mai mare din lume, având 30 de mărci distincte și aproximativ 5.700 de hoteluri cu un total de 1,1 milioane de camere în peste 110 țări.
Spre comparație, hotelurile sub umbrela Intercontinental Hotels Group au 766.000 de camere, în timp ce lanțul Hilton Worldwide include 773.000 de camere, potrivit datelor firmei de cercetare STR, citate de CNBC.
Potrivit Marriott, integrarea activităților Starwood, proces pentru care estimează că va înregistra cheltuieli speciale de 140 milioane de dolari, se va reflecta în costuri mai scăzute cu 250 milioane de dolari pe an.
Lanțul Marriott International este prezent în România de mai mulți ani prin JW Marriott Bucharest Grand Hotel din București. Sheraton este cel mai mare brand al lanțului Starwood, primul hotel sub această marcă din România fiind inaugurat în luna august, în parteneriat cu Grand Plaza Hotel.
Hotelul are 270 de camere, dintre care 27 apartamente executive și un apartament prezidențial, un centru de fitness, precum și zece săli de conferințe care pot găzdui împreună până la 1.400 de participanți.
Alte mărci operate, direct sau în franciză, de noul lanț hotelier creat în urma fuziunii dintre Marriott și Starwood includ Ritz Carlton, Courtyard, Residence Inn, St. Regis, W, Westin, Le Méridien, Four Points by Sheraton și Aloft.