Hotelul de cinci stele Binderbubi din Sighişoara se va transforma în a doua parte a acestui an în Mercure şi va fi administrat de către Orbis Hotel Group, partenerul din regiune al grupului francez Accor.
Acesta este al treilea hotel Mercure pe care grupul Orbis îl va deschide în România, după cel din Capitală şi cel din Braşov, care urmează să fie inaugurat tot în acest an, conform datelor furnizate anterior de companie.
În prezent, grupul Orbis administrează şapte hoteluri sub brandurile ibis, Novotel, Pullman şi Mercure, cu 1.200 de camere, şi a anunţat deja deschiderea altor patru unităţi anul acesta şi în următorii ani. În total, Orbis şi partenerul său Accor vor să ajungă la circa 20 de unităţi pe plan local.
„În România, vedem potenţial pe piaţa de tip midscale cu brandurile Mercure şi Novotel. În cazul unui contract de franciză sau de management, ca şi pentru investitorii individuali sau proprietarii de hoteluri existente, Mercure ar putea fi interesant deoarece este un brand flexibil, iar hotelurile existente pot fi uşor adaptate printr-o conversie.
Deoarece ţintim poziţia de lider, analizăm permanent piaţa şi toate oportunităţile. Avem negocieri în curs cu partenerii locali pentru extinderea reţelei noastre de hoteluri, iar Mercure face parte din ele“, a declarat Gilles Clavie, CEO Orbis Hotel Group.