Oare caţi vor distribui asta? Cea mai frumoasă bibliotecă din lume se află în România

Chiar dacă în România această bibliotecă nu este cunoscută, se pare că străinii o apreciază. Mai mult de 400.000 de utilizatori au votat în cadrul unui sondaj creat pe boredpanda.com.

Sondajul are până acum 12 zile de când a fost creat, iar în urma voturilor, Biblioteca Universităţii Tehnice din Iaşi a fost desemnată cea mai frumoasă bibliotecă din lume.

În momentul de faţă Biblioteca Universităţii “Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) este pe locul 1 în preferinţele utilizatorilor, chiar dacă printre nominalizate se numără capodopere de pretutindeni precum: Biblioteca Colegiului Trinity din Dublin , Biblioteca Regală Portugheză de la Rio de Janeiro , Biblioteca Mănăstirii Admont, Biblioteca Naţională din Praga, Biblioteca Naţională a Franţei sau Biblioteca Congresului Statelor Unite de la Washington.

Această minunată bibliotecă a fost înfiinţată încă din anul 1948 în cadrul actualei Universităţi “Al. Ioan Cuza”. Biblioteca deţine un număr de 962.528 documente: 522.187 cărţi, 129.332 reviste, 5.042 CD-uri, DVD-uri şi 305.967 documente tehnice.

Biblioteca Universităţii Tehnice se află în interiorul Palatului Universităţii din Iaşi, clădire ridicată în 1860 la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Construcţia, situată în cartierul Copou din Iaşi, în care astăzi funcţionează universităţile „Al. I. Cuza“ şi „Gheorghe Asachi“, a ajuns la forma actuală, prin extindere, la mijlocul anilor 1930.

Pentru cei care doresc vă aducem la cunoștință că atât biblioteca cât și Aula pot fi vizitate oricând accesul turiștilor fiind gratuit.

Acest lucru a fost afirmat de către Profesorul universitar Neculai Seghedin,prorectorul instituției de învățământ superior, care a acordat un interviu postului local de radio.

Biblioteca este un spaţiu de studiu deschis în permanenţă. Are în posesie UN MILION de volume. Cele două spaţii pot fi vizitate împreună pentru că sunt într-o legătură fizică, există un balcon care face legătura între Bibliotecă şi Aulă. Eu pot să afirm fără lipsă de modestie că Aula este cea mai frumoasă din România. Le-am văzut pe toate. Biblioteca, la fel, este de o frumuseţe extraordinară.

Ne bucurăm foarte mult pentru faptul că acest spaţiu cultural îndeplineşte o confirmare la acest nivel cultural al valorii şi al spiritualităţii care caracterizează în general Palatul Universitar de la Copou, a declarat Neculai Seghedin pentru Radio Iași.

55 Comments

  1. Si ce? E cumva deschisa publicului larg? Nu nicidecum! Cu ce ma ajuta ca exista o biblioteca aspectuasa daca nu pot beneficia de pe urma ei?

Leave a Reply to da Cancel reply

Your email address will not be published.


*