404 Not Found


nginx
Muntii Carpati – InvestTravel.ro https://www.investtravel.ro Investment in travel is an investment in yourself. Mon, 27 Feb 2017 06:39:07 +0000 en-US hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.5.2 https://www.investtravel.ro/wp-content/uploads/2017/02/cropped-logo1-32x32.png Muntii Carpati – InvestTravel.ro https://www.investtravel.ro 32 32 124513142 Atractii turistice in Muntii Macin https://www.investtravel.ro/2017/02/atractii-turistice-in-muntii-macin/ https://www.investtravel.ro/2017/02/atractii-turistice-in-muntii-macin/#respond Tue, 28 Feb 2017 06:37:40 +0000 http://www.investtravel.ro/?p=693 [...]]]> Muntii Macin. Sunt cei mai vechi munti din Romania si, cu toate astea, nu sunt la fel de cunoscuti precum Apusenii, muntii Fagaras, muntii Rodnei, Ciucasul, Retezatul sau Bucegii. E nedept, dar stau ascunsi acolo in Dobrogea lor cea batrana si asteapta cate-un turist povestitor sa-i mai scormoneasca frumusetile si sa le faca cunoscute lumii intregi.

Asa ne mai aducem aminte ca acolo exista un lac cu aspect glaciar desi se afla la o altitudine foarte mica. De altfel, cand spui munte, te gandesti la un masiv ce depaseste usor 1000 de metri; dar Muntii Macin, pozitionati intre Delta Dunarii si litoralul Marii Negre, sunt speciali: cel mai inalt punct (varful Tutuiatul) abia masoara 467 metri inaltime. Nimic nu-i impiedica insa sa-ti scoata in cale frumuseti pe care nu te asteptai sa le gasesti acolo. Iata despre ce vorbim:

Parcul National Muntii Macinului
Numai cei care n-au ajuns niciodata aici nu stiu ca rezervatia care se intinde pe mai mult de 10.000 de hectare de teren ofera peisaje unice de stepa cu aspect de gol alpin, paduri de gorun si carpinita, stejari pufosi si stancarii. Si tot aici exista Rezervatia naturala Valea Fagilor, una dintre cele mai vechi din Romania. De ce se numeste asa? Pentru ca aici creste fagul tauric – unic in Dobrogea si foarte asemanator fagetelor din Crimeea.

Probabil ca speciile rare de plante si animale care traiesc aici s-au indragostit de Muntii Macin, nascuti cu aproape 300 de milioane de ani in urma, si ii prefera oricarui alt loc din tara. Vorbim despre soimul dobrogean (pe cale de disparitie), testoasa dobrogeana, despre pisica salbatica si jderul de piatra, dar si despre clopoteii dobrogeni sau stanjeneii de stanca.

Potoleste-ti setea cu apa pura din izvorul de la Fantana de Leac, despre care se spune ca ii vindeca pe toti bolnavii care se spala cu apa lui. Admira frumusetea naturii de sus, de pe varful Sulucu Mare, la care ajungi dupa o drumetie usoara inceputa la Macin. Poti sa-ti prelungesti traseul si sa urci si pe Piatra Raioasa, Seaua Serparu sau Varful Caramalau. La fel de bine, ai cateva trasee pe care poti sa le parcurgi cu bicicleta, chiar daca unele portiuni sunt mai dificile si va trebui sa urci mai mult pe langa bicicleta.

Lacul Iacobdeal
Plimbarea prin Muntii Macin iti va scoate in cale un lac de o frumusete uimitoare, Iacobdeal. Lacul din apropierea comunei Turcoaia s-a format in urma extragerii granitului din fosta cariera de piatra de pe Iacobdeal si are un aspect de caldare, asa cum au lacurile glaciare. Interesant este ca in acest lac nu se varsa nicio apa curgatoare, si nici lacul nu se scurge in Dunare – se alimenteaza subteran, poate de aceea a si fost numit de localnici “La fantana”. La Lacul Iacobdeal ajungi din DN 22D Macin – Cerna mergand spre comuna Turcoaia.

Observatorul Astronomic de la Luncavita
Stiai ca Luncavita, comuna binecuvantata cu delta si cu munte, este singura din Romania care are si un Observator Astronomic? Daca ajungi in zona intr-o seara senina, urca pe Dealul Pietrisului, unde este observatorul, si priveste cerul si stelele.

Vinul de Macin
Muntii Macin nu sunt cunoscuti doar pentru rezervatia naturala, ci si pentru podgoriile viticole care se intind la poalele muntilor paralel cu Dunarea Veche, pe directia Macin, Greci, Carcaliu si Cerna. Conditiile climatice din aceasta zona a Dobrogei au creat un terroir de exceptie, vinul de Macin. Poti sa te bucuri de o degustare de vin la podgoria Sarica-Niculitel, unde ai ocazia sa asculti povestea fiecarui vin produs in aceasta regiune cu traditie.

Cum ajungi in zona Macin
Poti sa alegi una din cele doua variante de traversare a Dunarii cu bacul: din Braila sau din Galati. Ambele orase sunt usor accesibile cu masina sau cu trenul. De la Braila, vei trece cu bacul prin Smardan si apoi vei ajunge in zona Macin. De la Galati, drumul este ceva mai lung, dar poate si mai placut, pentru ca traversezi I.C. Bratianu, satul Garvan si Jijila pana sa ajungi in Macin.

Cu siguranta ca odata ce vei ajunge in Muntii Macin vei vrea sa te bucuri de ei mai mult decat ti-ai fi propus initial si vei avea nevoie de cazare. Rezerva-ti din timp o noapte sau doua la unul din hotelurile ori pensiunile din apropiere.

]]>
https://www.investtravel.ro/2017/02/atractii-turistice-in-muntii-macin/feed/ 0 693
La pas prin Muntii Macinului https://www.investtravel.ro/2017/02/la-pas-prin-muntii-macinului/ https://www.investtravel.ro/2017/02/la-pas-prin-muntii-macinului/#respond Tue, 28 Feb 2017 06:35:12 +0000 http://www.investtravel.ro/?p=690 [...]]]> Muntii Macinului sunt aidoma locuitorilor sai: modesti din fire, desi ascund frumuseti nebanuite. Nu s-ar putea lauda cu inaltimile lor, cu paduri de brazi sau flora deosebita, dar ii depaseste cu mult la capitolul vechime pe fratii lor, Carpatii: sunt cei mai vechi munti din Romania, nascuti in urma cu aproape 300 de milioane de ani in urma miscarilor tectonice.

Nu sunt foarte inalti, semanand mai degraba cu niste dealuri semete decat cu niste munti in adevaratul sens al cuvantului, dar au si ei zone cu paduri dese, varfuri stancoase si poienite inverzite. Iar cararile care serpuiesc printre vaile si culmile muntilor Macin te invita sa-i explorezi si sa te bucuri de spectacolul naturii. Sa mergem deci la pas prin Muntii Macinului!

Spre Culmea Pricopanului

Luand ca punct de plecare localitatea Macin din judetul Tulcea, poti porni spre Culmea Pricopanului, aflata la numai 3km distanta. Traseul marcat cu banda albastra masoara 6km, distanta de care vei uita foarte repede datorita peisajului extraordinar pe care il vei intalni si a atractiilor turistice: zone stancoase de creasta, batute de vant, goluri alpine si paduri de fag. Dincolo de ele, departe in zare, se vad Galatiul si Braila, dar si Dunarea serpuind printre ele. Vei fi fermecat probabil de Masivul Pricopan, care se remarca prin peretii sai de granit, complet despaduriti.

Traseul complet dureaza 6 ore (Macin – Regia Tutunului – Vf. Sulucu Mare – Piatra Raioasa – Saua Serparu – Vf. Caramalau – Fantana de Leac – Macin), iar daca vrei sa experimentezi o noapte dormita in mijlocul naturii, poti campa la Fantana de Leac. Ici-colo vei mai intalni, printre stancarii si ochiuri de silvostepa, cate o tufa de maces, paducel sau salcioara rasarite de nicaieri.

Sau Varful Tutuiatu

Muntii Macinului au doua varfuri “semete”: Varful Tutuiatu este unul dintre ele, care masoara 467 de metri, si Varful Ghiunaltu – care masoara 442 metri deasupra nivelului marii. Cine s-a catarat macar o data pe Bucegi sau in Masivul Fagaras stie ca aceste inaltimi sunt o joaca de copil. Si totusi, chiar daca altitudinea este mica, diferenta de nivel nu este de neglijat pentru cei care isi doresc putina aventura.

Traseul spre Varful Tutuiatu – care se intinde pe 7km si este marcat cu triunghi albastru – porneste din localitatea Greci si traverseaza Valea Morsu – Vf. Tutuiatu – Valea Piscului Inalt – Valea Seaca – Valea Fagilor pana la Punctul de Informare Cetatuia. Daca ti se pare prea lung acest traseu sau pur si simplu nu te induri sa parasesti muntii Macinului, poti sa ramai peste noapte in Valea Seaca, un loc perfect pentru campare.

Odata ajuns pe Varful Tutuiatu vei intalni un peisaj spectaculos si o panorama impresionanta; poate parea austera, dar chiar si asa, va trebui sa recunosti ca nuantele diferite de verde-maroniu care se intind ca un covor peste culmi au ceva special. Linistea care te inconjoara este tulburata cand si cand doar de zgomotul aripilor unui soim dunarean sau pasii discreti ai unei pisici salbatice.

Spre Varful Crapcea

Iti propunem acum un traseu mai “colorat” sau cel putin mai variat, in care vei intalni nu doar suisuri si coborasuri, ci vei trece pe langa stancarii, poieni, paduri de carpen, tei si goruni si chiar un lac de acumulare (Horia). Ca sa le vezi pe toate, trebuie sa ajungi la Varful Crapcea; nu e un traseu foarte usor si se intinde pe 12km in total, drept pentru care cel mai indicat ar fi sa campezi (pentru ca cele mai apropiate unitati de cazare sunt la Galati) in Poiana Parlita.
Traseul pe care va trebui sa-l urmezi este marcat cu banda rosie, porneste din Cerna si traverseaza ruta Valea lui Puiu – Vf. Echistea – Vf. Crapcea – Dealul Crapcea – Balabancea.
Ai vreme suficienta sa fotografiezi pajistile cu garofita pitica si clopotei dobrogeni sau deditei si sa te bucuri de aerul curat al Muntilor Macin.

Tarife

Ca sa pleci la drum pregatit, este bine sa stii ca pentru toate aceste trasee marcate in interiorul Parcului National Muntii Macinului trebuie sa platesti o taxa de intrare si, daca este cazul, un tarif de campare in locurile special amenajate din perimetrul parcului – despre cateva dintre ele ti-am povestit mai devreme.
Astfel, tariful de intrare in parc pe traseele marcate este de 6 lei/persoana; la fel si cel pentru campare. Daca doresti ca in timpul drumetiilor sa asculti si povestile Macinului, cel mai bine este sa apelezi la serviciile unui ghid turistic. In acest caz, tariful aplicat pentru un grup de maxim 15 persoane este de 55 lei/grup.

]]>
https://www.investtravel.ro/2017/02/la-pas-prin-muntii-macinului/feed/ 0 690