404 Not Found


nginx
Litoralul romanesc – InvestTravel.ro https://www.investtravel.ro Investment in travel is an investment in yourself. Wed, 26 Aug 2020 02:14:45 +0000 en-US hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.5.2 https://www.investtravel.ro/wp-content/uploads/2017/02/cropped-logo1-32x32.png Litoralul romanesc – InvestTravel.ro https://www.investtravel.ro 32 32 124513142 Prețurile pe litoral pe prăbușesc! Cazare la mare de la 45 de lei pe noapte https://www.investtravel.ro/2020/08/preturile-pe-litoral-pe-prabusesc-cazare-la-mare-de-la-45-de-lei-pe-noapte/ https://www.investtravel.ro/2020/08/preturile-pe-litoral-pe-prabusesc-cazare-la-mare-de-la-45-de-lei-pe-noapte/#respond Wed, 26 Aug 2020 02:14:43 +0000 http://www.investtravel.ro/?p=2367 [...]]]> Programul ”Litoralul pentru toți” oferă tarife cu până la 65% mai mici faţă de cele din vârful de sezon. Cazare la mare de la 45 de lei pe noapte în luna septembrie!

În programul ”Litoralul pentru toţi” s-au înscris 49 hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziția turiștilor un număr de aproximativ 3.600 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere și revânzătorii lor, cât și direct de către hoteluri.

Reprezentanții Federației Patronatelor din Turismul Românesc susțin că majoritatea hotelurilor care s-au înscris în program mențin aceleași tarife nemodificate de 8 ani. La fel ca anul trecut, sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță.

Litoralul pentru toți! Prețurile încep de la 45 de lei/noapte

”Ne aflăm într-un an deosebit de greu pentru turismul românesc, acest sector de activitate fiind cel mai afectat în urma apariției pandemiei de SARS-CoV-2 în țara noastră. A trebuit să facem față nenumăratelor provocări și schimbări, deloc ușoare, pe care apariția noului coronavirus le-a impus, fiecare operator din turism făcând eforturi deosebite pentru ca toți turiștii să se simtă în siguranță și să se bucure cu adevărat de vacanță, în pofida restricțiilor.

Astfel, la sfârșitul unui sezon dificil, considerăm că avem obligația de a face toate eforturile pentru a prelungi sezonul estival, oferind turiștilor oportunitatea să petreaca un sejur la malul Mării Negre”, a declarat Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele executiv FPTR, potrivit Mediafax.

Prețurile pe litoral pe prăbușesc!

Programul ”Litoralul pentru toţi” începe de la 1 septembrie şi ţine până pe 15 octombrie, atunci când turiştii pot benefica de reduceri semnificative la tariful de cazare pentru sejururile de şase nopţi.

Acestea oferă în cadrul programului pachete turistice de şase nopţi de cazare cu preţuri începând de la 199 Lei/persoana/sejur.

]]>
https://www.investtravel.ro/2020/08/preturile-pe-litoral-pe-prabusesc-cazare-la-mare-de-la-45-de-lei-pe-noapte/feed/ 0 2367
Litoralul românesc, magnet pentru turişti. Cele mai căutate sunt ofertele all inclusive https://www.investtravel.ro/2018/08/litoralul-romanesc-magnet-pentru-turisti-cele-mai-cautate-sunt-ofertele-all-inclusive/ https://www.investtravel.ro/2018/08/litoralul-romanesc-magnet-pentru-turisti-cele-mai-cautate-sunt-ofertele-all-inclusive/#respond Mon, 20 Aug 2018 04:47:33 +0000 http://www.investtravel.ro/?p=1903 [...]]]> Litoralul românesc devine din ce în ce mai căutat. Sunt turiști care deja merg an de an la mare în țară. Revin acolo unde sunt răsfățați la fel ca în străinătate.

Un complex hotelier din Mamaia și-a uimit turiștii cu un adevărat festin.

Mâncarea delicioasă i-a făcut pe turiști să uite de diete, iar cei mai mulți au trecut de câteva ori pe la bucătarul șef, care de această dată a fost chiar proprietarul hotelului.

“Este un loc unde te simți bine. În general, îți oferă aproape tot ce ai nevoie ca să te odihnești și să te simți bine”, spune o turistă.

“România se poate distra, se poate bucura și suntem aici ca să le facem concedii cât mai plăcute. Mă bucur foarte mult că avem foarte mulți care au început să vină, aveau alte destinații, externe, Turcia, Grecia. Au încercat România o dată și i-am câștigat pentru foarte mult timp. Îmi spun, mă abordează când îi servesc că sunt a treia oară, a opta oară”, spune Mohammad Murad, propietar complex hotelier.

Complexul a fost plin în minivacanța de Sfânta Maria.

“Au fost peste 2500 de turiști veniți în hotel, pachetele au fost terminate toate. Au fost și mulți care și-au achiziționat din iarnă. Totul a fost all inclusive. Au avut băuturile, accesul oriunde în hotel și accesul pe plajă, fiind privată. Sunt șase piscine, avem trei baruri și parcul îndrăgostiților”, spune Elena Spirea, PR complex hotelier

Mulți turiști deja își fac toate vacanțele de vară pe litoralul românesc.

]]>
https://www.investtravel.ro/2018/08/litoralul-romanesc-magnet-pentru-turisti-cele-mai-cautate-sunt-ofertele-all-inclusive/feed/ 0 1903
Vacanțele pe litoral s-au ieftinit la jumătate de la 1 septembrie, ceea ce face ca peste 90% din locurile din hoteluri să fie ocupate https://www.investtravel.ro/2017/09/vacantele-pe-litoral-s-au-ieftinit-la-jumatate-de-la-1-septembrie-ceea-ce-face-ca-peste-90-din-locurile-din-hoteluri-sa-fie-ocupate/ https://www.investtravel.ro/2017/09/vacantele-pe-litoral-s-au-ieftinit-la-jumatate-de-la-1-septembrie-ceea-ce-face-ca-peste-90-din-locurile-din-hoteluri-sa-fie-ocupate/#respond Mon, 04 Sep 2017 20:03:10 +0000 http://www.investtravel.ro/?p=1631 [...]]]> Majoritatea hotelurilor de pe litoral au redus tarifele la jumătate de la 1 septembrie, astfel că cererea pentru vacanțe la începutul acestei luni nu a scăzut comparativ cu vârful de sezon.

Datorită acestor reduceri, gradul de ocupare a hotelurilor de la mare adepășit 90% în prima zi de toamnă, numărul de turiști fiind cu 10% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui studiu realizat de către portalul LitoralulRomanesc.ro, agenția prin intermediul căreia ajung cei mai mulți români în vacanțe la Marea Neagră.

Peste 80% din hotelurile de pe litoral, care au redus tarifele cu 35-50% față de vârful de sezon de la jumătatea lui august, sunt pline la începutul lui septembrie, spre deosebire de celelalte, care au păstrat tarifele sau au operat reduceri mai mici, și au rămas cu aproximativ 20% din camere neocupate. Ca medie, însă, pentru întregul litoral, gradul de ocupare depășește 90% în prima zi din septembrie.

Numărul turiștilor care aleg să vină la mare la final de sezon este în creștere în ultimii ani. Din datele agenției LitoralulRomanesc.ro, se poate estima că în acest moment sunt pe litoral cu 10% mai mulți turiști față de aceeași perioadă a anului trecut.

Acest lucru se datorează faptului că, în ultimii 2-3 ani, vremea a fost foarte bună la finalul lunii august și în prima jumătate a lunii septembrie, dar și reducerilor importante operate de majoritatea hotelurilor de pe litoral. Aceste reduceri de după vârful de sezon se fac în două etape: 20-31 august, în medie cu 20% față de jumătatea lui august, și 1-15 septembrie, când prețurile scad cu 50% comparativ cu vârful de sezon.

“Sunt, însă, și hoteluri care s-au bazat pe experiența anului trecut, când finalul de august s-a vândut foarte bine și au ales să prelungească tarifele de vârf de sezon până la 25 august sau au aplicat reduceri prea mici pentru această perioadă de final de sezon, acest lucru generând, în cele mai multe situații, o reducere a gradului de ocupare”, a declarat Ionuț Nedea, directorul general al LitoralulRomanesc.ro.

Cele mai mari reduceri s-au operat în stațiunile din sudul litoralului. Acest lucru este, oarecum, normal, având în vedere faptul că Mamaia este o destinație care se vinde aproape 100% până la data de 10 septembrie.

Românii care aleg să vină la începutul lunii septembrie la mare sunt turiști cu bugete de vacanță mai mici, dar care, pe de altă parte, ajung pe litoral și pentru alt tip de experiență decât cea legată exclusiv de plajă. Mulți dintre ei aleg să viziteze obiective turistice din Constanța sau să meargă în excursii în Dobrogea sau în Delta Dunării.

Litoralulromanesc.ro, deținut de compania Creative Eye SRL din Constanța, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare vânzător de vacanțe în stațiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turiști, cât și ca vânzări.

itoralulromanesc.ro a înregistrat anul trecut un volum de vânzări de 15 milioane de euro (la Ministerul Finanțelor este raportat doar comisionul – 6,170 milioane de lei, așa cum se întâmplă în cazul multor agenții de turism), iar prin intermediul agenției au ajuns anul trecut în stațiunile românești de la Marea Neagră peste 80.000 de turiști. Portalul promovează peste 400 de structuri de cazare în 13 stațiuni de pe litoralul românesc, de la unități de o stea până la cele de cinci stele.

]]>
https://www.investtravel.ro/2017/09/vacantele-pe-litoral-s-au-ieftinit-la-jumatate-de-la-1-septembrie-ceea-ce-face-ca-peste-90-din-locurile-din-hoteluri-sa-fie-ocupate/feed/ 0 1631
Aproape toate locurile de cazare de pe litoral, rezervate pentru minivacanța de Sfânta Maria https://www.investtravel.ro/2017/08/aproape-toate-locurile-de-cazare-de-pe-litoral-rezervate-pentru-minivacanta-de-sfanta-maria/ https://www.investtravel.ro/2017/08/aproape-toate-locurile-de-cazare-de-pe-litoral-rezervate-pentru-minivacanta-de-sfanta-maria/#respond Sat, 12 Aug 2017 18:43:57 +0000 http://www.investtravel.ro/?p=1578 [...]]]> Aproape toate locurile de cazare din stațiunile de pe litoral au fost rezervate pentru minivacanța de Sfânta Maria, când vor avea loc și manifestările de Ziua Marinei, doar câteva hoteluri mai având oferte “last minute” care încep de la 293 de lei pe noapte, cu mic dejun inclus, la un hotel de trei stele din Neptun-Olimp și ajung până la 799 de lei pe noapte, cu ”ultra all inclusive”, la un hotel de patru stele din Mamaia. Vicepreședintele Asociației Litoral-Delta Dunării, Corina Martin, spune că în minivacanța de Sfânta Maria gradul de ocupare pe litoral va fi de 100 la sută, estimând că cel puțin 200.000 de turiști se vor afla la malul mării.

“Cred că vom avea 100 la sută grad de ocupare. Este luna august care întotdeauna este cea mai plină, este momentul în care se umple de obicei tot litoralul. Acest weekend prelungit este a treia ocazie pentru noi de a avea cifre foarte bune, după minivacanța de 1 Mai și minivacanța de Rusalii”, a declarat Corina Martin, corespondentului News.ro.

Ea a precizat că mulți dintre cei care se vor afla pe litoral în această minivacanță au făcut rezervări cu mai multe luni în urmă, beneficiind de diverse reduceri, dar că sunt și persoane care se decid să ajungă pe litoral profitând de weekendul prelungit.

“În august mare parte din turiști au deja vacanțe pentru că această lună, ca și în restul Europei, este considerată luna concediilor. Atunci august se umple întotdeauna, pentru că este luna când toată lumea își ia vacanță. Dar mai vin și cei care se hotărăsc acum, când au parte de acest weekend prelungit”, a mai spus Corina Martin.

Martin mai spune că, pe lângă turiștii care se cazează la hoteluri, mai există și persoane care stau în apartamente din Mamaia și Năvodari, locuri care nu se contorizează în statistici, sau la prieteni și rude în Constanța. “S-au dezvoltat mii de apartamente pe partea lacului și capătul de nord al stațiuni Mamaia și Năvodari, sunt mii de apartamente, locuri care nu apar în statistici, dar care înseamnă turiști în stațiune.

Ce nu se mai regăsește la hoteluri în ultimele săptămâni este, de fapt, la apartamentele de vacanță, după modelul vest european și american, acolo unde turiștii se pot caza cum vor ei. Acest lucru schimbă imaginea stațiunii Mamaia care până acum doi ani era o stațiune de hoteluri de două sau de trei stele, aveam 80 la sută hoteluri de două sau trei stele. Miile de apartamente apărute în ultima vreme măresc capacitatea de cazare a stațiunii Mamaia”, a continuat Corina Martin.

Turiștii care nu au făcut rezervări pentru minivacanța de Sfânta Maria, dar doresc să ajungă pe litoral pot profita de oferte “last minute”.

Astfel, la un hotel de trei stele din Mamaia, pentru perioada 13-14 august, prețul este de 295 de lei, pentru doi adulți, cu demipensiune. Un hotel de patru stele, tot din Mamaia, are oferte “last minute” pentru perioada 13-21 august, prețurile fiind de 699 de lei pe noapte, cu demipensiune, sau 799 de lei pe noapte, cu ”ultra all inclusive”. Tot la un hotel de patru stele din Mamaia, oferta este valabilă pentru perioada 10-31 august, tariful fiind de 452 de lei pe noapte, cu mic dejun, pentru doi adulți.

La un hotel de trei stele din Eforie Nord, există două oferte “last minute” care includ această minivacanță, una în perioada 12-13 august, la prețul de 420 de lei pe noapte, pentru doi adulți, cu pensiune completă, iar alta pentru 14-16 august, la 880 de lei pentru doi adulți, cu pensiune completă.

Și unitățile de cazare din sudul litoralului au câteva oferte “last minute” pentru această perioadă.

Astfel, la un hotel de trei stele din Neptun-Olimp camera dublă costă 293 de lei pe noapte, pentru doi adulți, cu mic dejun inclus, iar la o unitate de patru stele din Venus, pentru perioada 11-18 august, prețurile variază de la 418 lei pe noapte pentru doi adulți, cu mic dejun inclus, pentru sejururi de minim cinci nopți, la 439 de lei pe noapte, pentru doi adulți, cu mic dejun inclus, pentru sejururi de cel puțin două nopți.

Turiștii care se vor afla pe litoral în minivacanța de Sfânta Maria vor putea lua parte la numeroase evenimente – concerte, festivaluri de rock alternativ, festivaluri folk, spectacole de muzică simfonică -, dar și la manifestările de Ziua Marinei.

]]>
https://www.investtravel.ro/2017/08/aproape-toate-locurile-de-cazare-de-pe-litoral-rezervate-pentru-minivacanta-de-sfanta-maria/feed/ 0 1578
Turismul de pe Litoral, un nou maxim in 2017 https://www.investtravel.ro/2017/08/turismul-de-pe-litoral-un-nou-maxim-in-2017/ https://www.investtravel.ro/2017/08/turismul-de-pe-litoral-un-nou-maxim-in-2017/#respond Tue, 08 Aug 2017 21:33:29 +0000 http://www.investtravel.ro/?p=1572 [...]]]> Afacerile din turismul de pe Litoral, de la hoteluri la restaurante şi baruri, vor depăşi în acest an nivelul de 1,5 miliarde de lei, cifră aproape dublă faţă de acum cinci ani. Şi numărul firmelor din HORECA va atinge un record, dovadă interesul major pentru investiţii în acest domeniu.

Potrivit unui studiu privind afacerile din sectorul HORECA, realizat de KeysFin, pe litoralul românesc erau deschise, în 2016, aproape 900 de unităţi de cazare, dintre care 335 de hoteluri, 243 de vile, 164 de bungalouri, 31 de pensiuni şi 56 de hosteluri. Cele mai multe erau în Eforie (201), Mangalia (177) , Costineşti (154) şi Constanţa-Mamaia (135).

La Registrul Comerţului şi Ministerul Finanţelor erau înregistrate, în acelaşi interval, 2781 de firme active, cu sediul social în Constanța și Tulcea, dintre care cele mai multe ofereau servicii în restaurante (1106) şi baruri (779), în timp ce alte 424 de companii aveau drept principală activitate serviciile hoteliere. Datele statistice arată că afacerile firmelor de pe Litoral au crescut semnificativ în ultimii ani, de la 801,2 milioane lei în 2012 la 1,33 miliarde lei în 2016.

Şi profitabilitatea sectorului a avansat puternic, de la 44,9 milioane lei la 205,8 milioane lei în acelaşi interval. Între 2012 şi 2016, companiile din HORECA de pe Litoral au trecut dintr-o extremă în alta, rezultatul net (care include și pierderile) evoluând de la minus 37,9 milioane lei în 2012 la un plus de 132,9 milioane lei în 2016. Relevant, în acest context, este avansul profitului din exploatare care a crescut de la 71,6 milioane lei la 250,8 milioane lei în 2016.

„Business-ul din turism, de pe Litoral, a înregistrat o evoluţie susținută în ultimii ani, semn că tot mai mulţi turişti au privit staţiunile de la malul mării drept o destinaţie tot mai atractivă, asta pe fondul investiţiilor semnificative în dezvoltarea unităţilor de cazare şi masă, de la hoteluri şi pensiuni la restaurante şi baruri”, spun analiştii de la KeysFin. Climatul favorabil a fost susţinut şi de finalizarea autostrăzii A2, dar şi de evoluţia internaţională, criza economică din Grecia şi problemele cu terorismul din Turcia influenţând în mod semnificativ deciziile turiştilor români de a-şi petrece concediile de vară în ţară, pe Litoral.

CÂT DE SOLIDE SUNT AFACERILE DE PE LITORAL?

Business-ul din turism este considerat de mulţi investitori drept unul extrem de volatil, astfel că investiţiile în acest sector sunt văzute ca având un grad ridicat de incertitudine. Analizând structura afacerilor de pe Litoral, pare că acest sector economic devine unul tot mai profitabil, dovadă indicatorii financiari. Dincolo de datele esenţiale privind valoarea cifrei de afaceri şi rezultatul net, studiul KeysFin arată, printre altele, că perioada medie de încasare a creanţelor în acest sector a scăzut semnificativ, de la 138,1 zile în 2012 la 56,9 zile în 2016. Şi perioada medie de plată a datoriilor a urmat un trend pozitiv, de la 273,8 la 177,5 zile în acelaşi interval.

„Datoriile companiilor din turism s-au mentinut în ultimii 5 ani la un nivel relativ constant de 1,4 miliarde de lei în timp ce creanţele s-au diminuat cu 100 de milioane de lei la 200 de milioane ceea ce reprezintă semnale pozitive pentru business. Există, bineînţeles, şi destule provocări, datele statistice arătând că datoriile sub un an, de exemplu s-au majorat de la 600,9 mil.lei la 648,4 milioane lei, însă, pe ansamblu, perspectiva este una pozitivă, semn că investitorii de pe Litoral şi-au optimizat afacerile”, au mai spus analiştii de la KeysFin.

CINE FACE CELE MAI MARI AFACERI, PE LITORAL

Potrivit studiului realizat de KeysFin, pe litoralul românesc cele mai mari afaceri cu sediul social în Constanța și Tulcea le-a făcut, anul trecut, M.W.Import Export SRL (hoteluri), din Mangalia, de 28,9 milioane de lei. Compania, cu 44 de angajaţi, este urmată în clasament de Georgio Fast SRL din Constanţa, firmă specializată în restaurante, care a înregistrat afaceri de 23,3 milioane lei, şi de Complex Delta SRL din Tulcea, al cărei business hotelier a depăşit 22,3 milioane lei în 2016.

Top 10 companii este completat de Lascu Bros SRL (restaurante), Underground Club SRL (baruri), Vega Turism (hoteluri), Hagi Sport SRL (hoteluri), Ionuţ Restaurante SRL (restaurante), Voila AS SRL (hoteluri), toate din Constanţa, şi Briza Mării Negre SRL (hoteluri), din Eforie. Dintre acestea cea mai profitabilă firmă a fost, anul trecut, Lascu Bros SRL, care a raportat un profit net de 5,8 milioane lei.

PESTE 1 MILION DE TURIŞTI, PE LITORAL

Studiul KeysFin care a inclus și o analiză a datelor macro furnizate de Institutul Național de Statistică, arată că numărul turiştilor care s-au înregistrat în unităţile de cazare licenţiate (fără cei cazaţi la gazdă şi în alte alte unităţi neautorizate) a depăşit anul trecut 1,23 de milioane, cu peste 200.000 mai mulţi decât în 2015. Cei mai mulţi turişti de pe Litoralul românesc au fost români, 1,11 milioane în 2016, în timp ce străinii au reprezentat numai 6,3% (78.275 turişti).

„Potrivit estimărilor patronatelor, numărul turiştilor în 2017 ar putea depăşi cifra de 1,5 milioane. Cele mai multe unităţi de cazare au raportat rezervări complete pentru vârful de sezon. Creşterea veniturilor populaţiei, îmbunătăţirea condiţiilor de cazare, facilităţile de plată, toate aceste condiţii s-au întrunit pentru ca 2017 să fie, cel mai proabil, cel mai bun an pentru turismul românesc din ultimii 10”, spun analiştii de la KeysFin.

TURISMUL ROMÂNESC, ÎN COADA EUROPEI

În ciuda datelor pozitive de pe Litoral, pe ansamblu, turismul românesc se află încă mult sub potenţial. Dovadă datele statistice la nivel european, care ne clasează pe ultimul loc în UE în privinţa ponderii încasărilor din turism la nivel de produs intern brut. Dacă pentru Malta, Cipru şi Croaţia, turismul reprezintă peste 12% din PIB, România raportează abia 1% din PIB.

„Bulgaria reprezintă cel mai bun exemplu privind exploatarea eficientă a turismului. Îşi acoperă 5% din PIB din acest sector, în ciuda potenţialului turistic sub cel al României. Vecinii noştri de la sud de Dunăre au ştiut să atragă mai bine investiţiile, în special cele străine, şi să exploateze mai eficient criza geopolitică din Turcia şi Grecia”, spun experţii de la KeysFin.

Pentru a ajunge din urmă celelalte ţări, România trebuie să investească în primul rând în infrastructura de transport şi în dezvoltarea facilităţilor de cazare la standarde internaţionale.

„Deschiderea noilor unităţi de 5 stele de pe Litoral, cum este Phoenicia Royal din Năvodari, reprezintă un pas înainte, însă avem, în continuare probleme cu traficul rutier, aerian şi feroviar către staţiuni, cu calitatea serviciilor de cazare şi masă şi, mai ales, cu profesionalismul angajaţilor din acest sector”, spun experţii de la KeysFin.

Studiul complet privind business-ul din turismul de pe Litoral cuprinde, printre altele, date detaliate legate de firme (creante, datorii, capitaluri proprii, active circulante, furnizori restanţi,datorii comerciale, numărul angajaţilor etc.).

]]>
https://www.investtravel.ro/2017/08/turismul-de-pe-litoral-un-nou-maxim-in-2017/feed/ 0 1572
Hotelul Iaki din Mamaia, controlat de Gheorghe Hagi, grad de ocupare de peste 90% în iunie şi iulie https://www.investtravel.ro/2017/07/hotelul-iaki-din-mamaia-controlat-de-gheorghe-hagi-grad-de-ocupare-de-peste-90-in-iunie-si-iulie/ https://www.investtravel.ro/2017/07/hotelul-iaki-din-mamaia-controlat-de-gheorghe-hagi-grad-de-ocupare-de-peste-90-in-iunie-si-iulie/#respond Fri, 28 Jul 2017 20:27:15 +0000 http://www.investtravel.ro/?p=1568 [...]]]> Hotelul de 4 stele Iaki din staţiunea Mamaia, deţinut de fostul căpitan al naţionalei de fotbal Gheorghe Hagi, a avut în iunie şi iulie un grad mediu de ocupare de peste 90%, potrivit oficialilor companiei.

Un sejur de 5 nopţi în regim de demipensiune, în cameră dublă, s-a vândut în iulie cu 1.500 de euro.

Hotelul va opera la capacitate aproape maximă şi în luna august, rezervările fiind deja făcute. „În acest moment gradul de ocupare pentru luna august este de 80%, prima parte a lunii august este destinată sejururilor lungi, vin familii cu copii, targetul hotelului Iaki, clienţii fideli ai hotelului”, spune Daniela Beica, director de marketing şi de vânzări al hotelului.

]]>
https://www.investtravel.ro/2017/07/hotelul-iaki-din-mamaia-controlat-de-gheorghe-hagi-grad-de-ocupare-de-peste-90-in-iunie-si-iulie/feed/ 0 1568
Cluj-Constanța cu avionul. Capcana când ajungi pe aeroportul de la mare https://www.investtravel.ro/2017/07/cluj-constanta-cu-avionul-capcana-cand-ajungi-pe-aeroportul-de-la-mare/ https://www.investtravel.ro/2017/07/cluj-constanta-cu-avionul-capcana-cand-ajungi-pe-aeroportul-de-la-mare/#respond Sun, 02 Jul 2017 11:57:38 +0000 http://www.investtravel.ro/?p=1519 [...]]]> Blue Air a început cursele Cluj-Constanța. Faci o oră cu avionul, prețul de avion este rezonabil însă pe aeroport ai parte de o surpriză neplăcută.

Hotelierii va pun la dispozitie doar contra cost masina care sa va ia de la locul de sosire. Iar transport public intre statiuni si aeroport nu exista, asa ca pregatiti-va sa negociati cu taximetristii. Desi sute de mii de romani merg la mare vara, autoritatile locale nu s-au grabit sa infiinteze o linie de transport estivala. Abia acum au inceput demersurile Consiliul Judetean, informează stirileprotv.ro.

De la jumatatea lunii iunie, pe aeroportul din Constanta, pe langa zborurile externe, aterizeaza si curse din Cluj, Timisoara, Oradea, Timisoara si Iasi. Cu toate acestea, nu exista transport public intre statiuni, iar turistii sunt pe cont propriu. Cei care vor sa cheme un taxi, nu gasesc afisat niciun numar de telefon in aeroport. Aplicatii pentru mobil au doar doua companii, iar masini Uber nu sunt pe litoral.

In cazul in care nu v-ati facut planul cu agentia de turism si nu va asteapta nimeni in aeroport, sunteti pe cont propriu. Nu aveti prea multe solutii, decat sa apelati la un taxi sunt destul de putine in aeroport asa ca veti fi nevoiti sa dati o comanda, insa, pentru asta veti astepta cel putin 30 de minute.

Un taxi pana la Constanta este minimum 100 de lei, mai mult decat un bilet de avion de la Iasi, ne spun revoltate cateva turiste, venite din Israel cu escala in capitala Moldovei.

“Cat ati facut cu avionul de la Iasi?
Jumatate de ora.
Si tot jumatate de ora trebuie sa asteptati taxiul.
Dar mai important este ca am facut doua ore din Israel pana la Iasi si nu concep o jumatate de ora sa astept un taxi.”

Iar o calatorie cu un microbuz privat este 30 de lei de persoana pana in Mamaia si 80 de lei in sudul litoralului. Peste aceleasi probleme veti da si daca veniti pe litoral cu trenul.

Daca nu v-ati luat bilet de tren direct pana in statiuni, odata ajunsi in Gara Constanta, aveti doua optiuni: ori luati taxiul ori va indreptati catre microbuzele care fac curse regulate Constanta- Mangalia. Negocierile pentru taxi au loc chiar in gara.

Varianta mai ieftina este calatoria cu microbuze sau autobuze private pe care le gasiti intr-o parcare, la doi pasi de Gara Constanta.

Daca vreti sa ajungeti in Mamaia aveti la dispozitie transportul public cu autobuzul supraetajat care costa 5 lei de persoana, insa va circula abia de la inceputul lunii iulie.

]]>
https://www.investtravel.ro/2017/07/cluj-constanta-cu-avionul-capcana-cand-ajungi-pe-aeroportul-de-la-mare/feed/ 0 1519
Lucia Morariu, Eximtur Cluj: Venus, staţiunea din sudul litoralului cu cea mai mare creştere a cererii pentru vacanţe https://www.investtravel.ro/2017/06/lucia-morariu-eximtur-cluj-venus-statiunea-din-sudul-litoralului-cu-cea-mai-mare-crestere-a-cererii-pentru-vacante/ https://www.investtravel.ro/2017/06/lucia-morariu-eximtur-cluj-venus-statiunea-din-sudul-litoralului-cu-cea-mai-mare-crestere-a-cererii-pentru-vacante/#respond Thu, 15 Jun 2017 22:03:52 +0000 http://www.investtravel.ro/?p=1480 [...]]]> Investiţiile în staţiunea din sudul litoralului încep să se vadă, iar Venus a devenit principala alegere a familiilor cu copii.

Cererea pentru vacanţe pe litoralul românesc a crescut cu 20%, Venus fiind staţiunea din sudul litoralului cu cea mai mare căutare, în contextul investiţiilor făcute în modernizarea hotelurilor, potrivit Luciei Morariu, proprietara agenţiei de turism Eximtur, una din cele mai mari companii de pe piaţa de profil, care vinde pachete pe destinaţii interne.

„Şi în acest an cererea pentru pachetele pe litoralul românesc este mai mare, Mamaia se vinde prima, însă Venus a devenit staţiunea din sudul litoralului cu cea mai mare creştere a cererii, ca efect al investiţiilor care s-au făcut în hotelurile din această staţiune“, a spus Lucia Morariu. Cei care aleg staţiunea Venus sunt în special familiile cu copii.

Staţiunea Venus are cea mai lată plajă (300 de metri lăţime) de pe litoralul românesc. În sudul litoralului, majoritatea hotelurilor care funcţionează în prezent au fost construite înainte de ’90, cumpărate de oameni de afaceri şi renovate ulterior.

]]>
https://www.investtravel.ro/2017/06/lucia-morariu-eximtur-cluj-venus-statiunea-din-sudul-litoralului-cu-cea-mai-mare-crestere-a-cererii-pentru-vacante/feed/ 0 1480
Peste 130.000 de turişti au cheltuit 7,5 mil. euro în ultimele zile în staţiunile din ţară https://www.investtravel.ro/2017/06/peste-130-000-de-turisti-au-cheltuit-75-mil-euro-in-ultimele-zile-in-statiunile-din-tara/ https://www.investtravel.ro/2017/06/peste-130-000-de-turisti-au-cheltuit-75-mil-euro-in-ultimele-zile-in-statiunile-din-tara/#comments Thu, 08 Jun 2017 04:15:36 +0000 http://www.investtravel.ro/?p=1444 [...]]]> Mai mult de 130.000 de turişti, dintre care 50.000 pe litoral şi 45.000 în pensiuni din întreaga ţară, au cheltuit în minivacanţa de Rusalii aproximativ 7,5 mil. euro, potrivit unui studiu al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Anul acesta, românii au avut cinci zile de vacanţă datorită sărbătorii de Rusalii, care a venit în continuarea weekendului şi a Zilei Copilului. Cu toate acestea, sejurul mediu în această perioadă a fost de numai trei zile. În această perioadă, mai mult de 130.000 de români au achiziţionat pachete turistice în ţară, atât pe litoral, cât şi în staţiunile montane sau balneare.

În aceste zile, mai mult de 50.000 de români şi-au petrecut minivacanţa de Rusalii în staţiunile de pe litoral şi au cheltuit aproximativ 3 milioane de euro. Cele mai aglomerate au fost structurile de cazare din nordul litoralului – Mamaia şi Năvodari, dar foarte mulţi turişti au ajuns şi în Vama Veche.

Dacă în staţiunile din sud (Saturn, Venus, Jupiter şi Neptun) au sosit mai mult familii cu copii, în cele din nord şi în Vama Veche au venit în general tineri, atraşi de distracţie şi petreceri, se arată în comunicatul FPTR.

]]>
https://www.investtravel.ro/2017/06/peste-130-000-de-turisti-au-cheltuit-75-mil-euro-in-ultimele-zile-in-statiunile-din-tara/feed/ 5 1444
Strategie de business. Cum ii convinge Murad pe turistii de lux sa manance un kilogram de cartofi pe zi https://www.investtravel.ro/2017/05/strategie-de-business-cum-ii-convinge-murad-pe-turistii-de-lux-sa-manance-un-kilogram-de-cartofi-pe-zi/ https://www.investtravel.ro/2017/05/strategie-de-business-cum-ii-convinge-murad-pe-turistii-de-lux-sa-manance-un-kilogram-de-cartofi-pe-zi/#respond Wed, 24 May 2017 10:50:05 +0000 http://www.investtravel.ro/?p=1314 [...]]]> În hotelurile de la Năvodari ale lui Mohammad Murad, printre cele mai luxoase de pe litoral, vin oameni de afaceri, vedete și politicieni, în general oameni cu bani care își permit să plătească 200 de euro pe noapte pentru un apartament. Paradoxal, cel mai consumat produs nu este caviarul și nici carnea, ci banalii cartofi. Dar pentru asta este nevoie ca cel mai mare hotelier de la mare să meargă personal la piață și să-i aleagă.

Cum începe sezonul, la 1 iunie, Murad se duce în piață și analizează cartofii; alege 10 tipuri, care îi plac mai mult, vine cu ei la hotel și se apucă să-i curețe singur și să-i prăjească, după cum a susținut într-o întâlnire cu presa. Ia câțiva prieteni și gustă din fiecare cartof, iar la final aleg cel mai bun soi.

“Pentru că nu toți merg bine la prăjit. Unii sunt mai buni pentru piure”, povestește acesta. După ce s-a decis care tip de cartofi se pretează cel mai bine la prăjit, Murad se întoarce în piață și cumpără toată cantitatea oferită la vânzare, dar în aceeași zi, ca să nu schimbe cartofii. Cartofii, la complexul Phoenicia din Năvodari, sunt numărul 1, susține Murad. “Te uiți la ei, așa… frumoși! Cartofi!”, se mândrește el.

La hotelurile sale, continuă omul de afaceri, se consumă cartofi foarte mult, iar el face în așa fel încât turiștii să mânânce cât mai puțină carne la all inclusive sau demipensiune.

“E o strategie: dacă ai cartofi buni, mănânci mai mult cartofi și renunți la carne”.

Murad afirmă că la Phoenicia Resort se consumă, în sezon, în jur de trei tone de cartofi pe zi, la peste 2.000 de turiști. În această cantitate intră nu doar cartofii prăjiți, ci și ce se folosește pentru diverse alte tipuri de mâncare.

Dar nu doar cartofii fac parte din strategia de business a lui Murad în ceea ce privește mâncarea. El se gândește să introducă din vară un mic dejun pe etaje, unde să se poată bea o cafea și mânca un corn. Va fi un lucru în plus pentru turist, care are la dispoziție și sala mare de mic dejun, Murad anticipând însă că, prin această invenție, iese mai ieftin.

“Cel care bea pe etaj o cafea, mănâncă un croissant, se mai uită la televizor, se mai ceartă cu nevasta și nu mai are chef să se ducă la micul dejun, unde are și omletă, și carne, și mezeluri, și brânzeturi, care pe mine mă costă mai mult”, explică hotelierul.

“El simte că m-a păcălit, pentru că are mâncare la dispoziție, pe etaj, iar eu simt că l-am păcălit, pentru că l-am convins să nu mai ia mezeluri, care mă costă mai mult. Asta e afacere, când avantajele sunt pentru ambele părți”.

]]>
https://www.investtravel.ro/2017/05/strategie-de-business-cum-ii-convinge-murad-pe-turistii-de-lux-sa-manance-un-kilogram-de-cartofi-pe-zi/feed/ 0 1314