Statul ar putea naționaliza, cel puțin parțial operatorul low cost Blue Air. Ministrul Transporturilor susține că este luat în calcul un ajutor de stat care să salveze Blue Air, pe modelul folosit de alte state, însă cu operatori de linie, gen Lufthansa.
Informația a fost dezvăluită într-o intervenție la Atena 3. Săptămâna viitoare ar urma să aibă loc o întâlnire a celor de la TAROM și Blue Air cu premierul Ludovic Orban şi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.
Blue Air a anunţat la începutul lunii intrarea în procedura de concordat preventiv, o procedură premergătoare dar în același timp de evitare a insolvenței. Practic compania se apără de creditori și pe baza unui plan agreat cu aceștia.
Blue air a anunțat că în urma măsurilor excepționale din pandemie a pierdut 100 de milioane de euro din veniturile prognozate. Blue Air necesită restructurarea și rescadențarea unei datorii de 160 de milioane de euro. Conform planului ar avea nevoie de un an și jumătate pentru redresare